Cel puțin 300 de lei trebuie să scoată din buzunar un turist în plin sezon estival pentru a parcurge distanța dintre Eforie Nord și Mamaia Nord cu taxiul. Astfel, o cursă până în Mamaia a ajuns să fie mai scumpă decât un bilet de avion până în Grecia.
Dacă vrei să mergi cu taxiul din Eforie Nord până in Mamaia Nord trebuie să știi că o cursă cu taxiul trece de 300 de lei, adică echivalentul unui bilet de avion low-cost din București până in insula Corfu din Grecia.
Asta pentru că șoferii de taxi profită de faptul că la mare vin foarte mulți turiști, atât români, cât și străini, și au crescut exagerat tariful, un kilometru parcurs cu taxiul ajungând să coste chiar și 7 lei.
De fapt, pe litoralul românesc de foarte mult timp există problema cu taximetriștii care ţepuiesc turiștii, în special străinii fiind cei care cad în acesată capcană. Astfel, oamenii sunt nevoiți să scoată din buzunare sume exagerate, chiar și fără a primi un bon fiscal la final de cursă.
Taximetriștii din Constanța abia așteaptă să prindă un turist străin, căruia să îi evalueze cursa la un extra-preț față de cum ar fi normal, profitând de naționalitatea străină și de necunoașterea banuilor românești.
Din păcate, acest lucru nu este valabil numai pe litoral, ci și la munte. Spre exemplu, în Gara Centrală din Brașov, la nici 50 de metri de ieșirea din clădire, taximetriştii îşi aşteaptă victimele. Tariful spre Poiana Brașov, de exemplu e stabilit, încă dinainte ca turistul să urce în maşină. Suma diferă în funcție de limba în care vorbeşte clientul.
De altfel, înșelătoriile în privința cursei cu taxiul sunt considerate ca fiind vina clientului. Explicația acestei concluzii vine de la un bărbat din Cosntanța care consideră că prețul trebuie întrebat dinainte, înregistrând totodată conversația de la plecare, până la sosire, astfel încât clientul să aibă o dovadă cu privire la prețul final.
Dacă acesta este mai mare, soluția bărbatului este de a trimite înregistrarea superiorilor taximetristului în vederea stopării acestor abuzuri.